«România» observat din România

În lunile aprilie și mai 2015, s-a desfășurat campania de observații astronomice «România» observat din România, asteroidul (7986) «România» fiind unul din cei mai observați asteroizi. Acest proiect s-a desfășurat sub egida Academiei Române, Institutului Astronomic al Academiei Române și a Comitetului Național Român de Astronomie.

Asteroidul cu numărul de catalog 7986 a fost denumit «România» de către Uniunea Astronomică Internațională în anul 2012.

Campania a fost prilejuită de poziționarea favorabilă a asteroidului față de Pământ și Soare. Asteroidul (7986) «România» s-a aflat la opoziție, apropiindu-se de Pământ la doar 0,91 unităţi astronomice (136 milioane de kilometri), ceea ce a însemnat că s-a profitat de cele mai bune condiții de observație posibile până în anul 2025.

În intervalul 11 aprilie – 29 mai s-au desfășurat 14 sesiuni de observații, opt de pe teritoriul României și șase de la observatoare astronomice de pe glob. Din țara noastră s-au făcut observații din Cluj Napoca, Bârlad, Vălenii de Munte, București, iar de pe glob din Hawaii, Noua Zeelandă, Insulele Canare și Franța.

Cu această ocazie, în România au fost alcătuite echipe de astronomi-formatori, dotate cu echipament tehnic performant, și s-au stabilit grupuri de elevi şi profesori interesați să participe la efectuarea de observaţii astronomice asupra asteroidului. Fiecare astronom-formator a făcut observații în prezența elevilor și profesorilor, aceștia participând direct sau online la sesiunile de observații.

În total observatorii noștri au însoțit asteroidul timp de 47 de zile, echivalentul a 4% din timpul în care acesta face o rotație în jurul Soarelui. Cele mai multe observații au fost făcute pentru a se obține măsurători de poziție. O contribuţie importantă la obținerea măsuratorilor de poziție și-au adus formatorii și echipele de lucru de pe teritoriul României. Aceste observații au fost completate cu măsurători de parametri fizici și mineralogici obţinute cu telescoapele IRTF din Hawaii și INT din insulele Canare. În premieră, s-au obținut date spectrale în domeniul vizibil și infraroșu. Observațiile fotometrice au permis estimarea perioadei de rotație proprii a asteroidului.

Observațiile astronomice vor fi folosite pentru îmbunătățirea orbitei și completarea parametrilor fizici ai obiectului.

Campania «România» observat din România şi-a dorit să fie de asemeni o campanie educaţională, care să contribuie la pregătirea profesorilor de școală generală și liceu din România pentru a preda noțiuni din programa școlară de fizică și matematică într-un mod interactiv și atractiv prin utilizarea de resurse educaționale .

Mai multe detalii despre campanie se pot gasi la pagina web a proiectului http://observer.astro.ro/roro.

Echipa de astronomi-formatori a fost alcătuită din: Max Teodorescu, Cristian Dănescu, Lucian Hudin, Radu Gherase, Ciprian Vântdevară, Elisabeta Petrescu, Marcel Popescu, Radu Cornea, Alin Nedelcu, Adrian Şonka, Ovidiu Văduvescu, Mirel Bîrlan

Corespondenţă transmisă de: Adrian Şonka, Mirel Bîrlan, Gheorghe Vass

Observatii asupra asteroidului Romania

Figura 1: Pozițiile dintr-un reper baricentric ale Soarelui, Pământului și asteroidului (7986) «România» corespunzatoare perioadei campaniei de observaţii. După cum se remarcă din figura, asteroidul, Pământul și Soarele sunt cvasi-aliniate, iar Pământul se află între asteroid și Soare. Această geometrie a asteroidului în apropierea opoziţiei favorizează observațiile astronomice deoarece distanța între observator și obiect este minimă.

Observatii Hawaii, 6 mai
Figura 2: Imagini de la sesiunea de observații din 6 mai 2015, din timpul achiziționării spectrului asteroidului cu Infrared Telescope Facility din Mauna Kea –Hawaii.

Observatii Bucuresti, 27 aprilie
Figura 3: Imagini de la sesiunea de observații din 27 aprilie 2015, din timpul observării asteroidului de lângă București.

Lasă un comentariu