Academiile europene și cercetarea în perioada pandemiei

European Academies Science Advisory Council – EASAC a organizat vineri, 29 mai 2020, o reuniune online pe tema COVID-19 și implicarea Academiilor membre EASAC în problematica ridicată de pandemie. Acad. Bogdan C. Simionescu, vicepreședinte al Academiei Române, a participat la această întâlnire alături de cei peste 40 de reprezentanți ai Academiilor europene. Concluziile de la finalul acestei dezbateri s-au referit la experiența acumulată în săptămânile de criză și la acțiunile viitoare. Participanții la dezbaterea EASAC au declarat că esențială pentru perioada următoare este continuarea cooperarii la nivelul oricărui domeniu al științei. În același timp, fenomenul știrilor false trebuie combătut cu argumente solide, exprimarea unor puncte de vedere comune și studii științifice pertinente.

Acad. Bogdan C. Simionescu, vicepreședinte al Academiei Române, a prezentat succint activitatea românească de cercetare în perioada pandemiei cu coronavirus: proiecte speciale de cercetare, rapoarte sociale, analize, puncte de vedere, reuniuni online de înaltă ținută științifică pe teme actuale și de interes pentru societate.

Fragment din prezentarea susținută de acad. Bogdan C. Simionescu în cadrul EASAC Council Meeting din data de 29 mai 2020

Din seria acestor activități amintim:

  • teleconferința organizată de reprezentanții Secției de Științe Medicale a Academiei Române și ai Academiei Naționale de Medicină din Franța, care a avut ca temă evoluția epidemiei cu virusul SARS COV 2 în Franța și România. Din partea franceză a participat un grup de academicieni coordonat de Jean François Allilaire, secretar general al Academiei Naționale de Medicină, din care au făcut parte Patrice Debré, președintele Comitetului pentru relații internaționale, Bernard Launois, fost președinte al Comitetului pentru relații internaționale, André Laurent Parodi, fost președinte al Academiei Naționale de Medicină. Partea română a fost reprezentată de acad. Victor Voicu, vicepreședinte al Academiei Române și președinte al Secției de Științe Medicale, acad. Costin Cernescu, prof. Irinel Popescu, membru corespondent al Academiei Române, și prof. Ștefan Constantinescu, membru de onoare din străinătate. Schimbul de opinii s-a dovedit util și important, partea franceză acordând o atenție deosebită măsurilor de ieșire din izolare care urmează să fie luate în viitorul apropiat. În opinia participanților la teleconferință este necesar ca aceste măsuri să asigure o reluare cât mai rapidă a activităților normale, dar să evite, în același timp, prelungirea sau revenirea bolii. Următoarea reuniune a celor două prestigioase Academii va avea ca obiectiv analiza întregii evoluții a epidemiei, încercând să stabilească o serie de recomandări pentru viitor și, eventual, să demareze proiecte de studiu comune.
  • o serie de studii în domenii ca sociologie, economie, piața muncii, siguranța alimentară, agricultură sau biodiversitate, lucrări științifice care au fost realizate în perioada aprilie-mai 2020.
  • „Coronavirus în România. Impactul social“ – rezultatele științifice ale acestui proiect inițiat de Institutul de cercetare a calității vieții –  ICCV sunt livrate sub forma unor rapoarte sociale, cum ar fi „Pandemia și standardul de viață. Politici de protecție socială“ și „Calitatea vieții în timpul pandemiei: probleme și politici de răspuns“.
  • Resetarea ordinii economice mondiale. Pandemia – noua faţă întunecată a globalizării. Faza I – aprilie/mai 2020. Abordări de geoeconomie: România postpandemie – viziunea 2040 – şi destinul viitoarei Uniuni Europene. Institutul naţional de cercetări economice „Costin C. Kiriţescu“, Secția de științe economice, juridice și sociologie, Academia Română.
  • Vulnerabilități ale pieței muncii și ocupării în contextul pandemiei COVID-19. Posibile soluții. Institutul naţional de cercetări economice „Costin C. Kiriţescu“, Secția de științe economice, juridice și sociologie, Academia Română.
  • Digitalizare și securitate cibernetică în contextul COVID-19. Institutul naţional de cercetări economice „Costin C. Kiriţescu“, Secția de științe economice, juridice și sociologie, Academia Română.
  • Aspecte ale aplicării legislației europene și modificările acesteia în contextul crizei COVID-19. Institutul național de cercetări economice, Departamentul cercetări complexe.
  • Modele economice de gestionare a șocului pandemic COVID-19. Centrul de Cercetări Financiare și Monetare „Victor Slăvescu” – Institutul Național de Cercetări Economice „Costin C. Kirițescu”, Academia Română.
  • Evaluări ale impactului macroeconomic al COVID-19. Institutul de prognoză economică, Secția de științe economice, juridice și sociologie.
  • Oportunităţi pentru România din perspectiva contextului internațional generat de criza COVID-19. Institutul de economie mondială.
  • Rolul statului-națiune în gestionarea crizei SARS Cov-2 din România. Politici de combatere, recuperare și reziliență în domeniul economiei. Institutul de economie națională.
  • Impactul pandemiei COVID-19 asupra unor activități economice din domeniul industriei. Centrul de economia industriei și serviciilor, Institutul național de cercetări economice ,,Costin C. Kirițescu”.
  • Impactul pandemiei COVID-19 asupra unor activități economice din domeniile serviciilor și întreprinderilor mici și mijlocii, Centrul de economia industriei și serviciilor, Institutul național de cercetări economice ,,Costin C. Kirițescu“.
  • Criza economico-sanitară și schimbări în legislația economică a Uniunii Europene. Institutul național de cercetări economice, Departamentul de Cercetări Complexe – Coordonatori: Acad. Aurel Iancu, Prof. univ. dr. Tudorel Andrei.
  • Aspecte ale aplicării legislației europene și modificările acesteia în contextul crizei COVID-19. Institutul național de cercetări economice, Departamentul de Cercetări Complexe – Coordonatori: Acad. Aurel Iancu, Prof.univ.dr. Tudorel Andrei.
  • Evaluarea pierderilor economice pe termen scurt ale României ca urmare a crizei sanitare. Institutul național de cercetări economice, Departamentul de Cercetări Complexe – Coordonatori: Acad. Aurel Iancu, Prof. univ. dr. Tudorel Andrei.
  • Resetarea ordinii economice mondiale. Pandemia – noua față întunecată a globalizării. Institutul național de cercetări economice, Departamentul de Consultanță pentru Strategii și Politici – Coordonator: Prof.univ.dr. Valeriu Ioan-Franc, membru corespondent al Academiei Române.
  • Vulnerabilități ale pieței muncii și ocupării în contextul pandemiei COVID-19. Posibile soluții. Institutul național de cercetări economice – Coordonatori: Dr. Luminița Chivu, Dr. George Georgescu.
  • Rolul statului-națiune în gestionarea crizei COVID-19 din România. Politici de combatere, recuperare și reziliență în domeniul economiei. Institutul de Economie Națională – Coordonatori: Prof.univ.dr. Gheorghe Zaman, membru corespondent al Academiei Române, Dr. Anca Cristea.
  • Efectele pandemiei COVID-19 asupra ocupării. Rolul policilor publice și reziliența pieței muncii în contextual adaptării mediului de afaceri. Institutul de Economie Națională – Coordonator: Prof.univ.dr. Valentina Vasile.
  • Evaluări ale impactului macroeconomic al COVID-19. Institutul de Prognoză Economică – Coordonator: Acad. Lucian Liviu Albu.
  • Oportunităţi pentru România din perspectiva contextului internațional generat de criza COVID-19. Institutul de Economie Mondială – Coordonator: Dr. Simona Moagăr Poladian.
  • Măsuri economice propuse de state în contextul internațional generat de criza COVID-19. Posibile soluții pentru România. Institutul de Economie Mondială – Coordonator: Dr. Simona Moagăr Poladian.
  • Sectorul agricol și mediul rural în criza COVID-19: provocarea securității alimentare. Institutul de Economie Agrară – Coordonator: Dr. Cecilia Alecsandri.
  • Impactul pandemiei COVID-19 asupra unor activități economice din domeniul industriei. Centrul de Economia Industriei și Serviciilor – Coordonator: Dr. Mihai-Sabin Muscalu.
  • Impactul pandemiei COVID-19 asupra unor activități economice din domeniile serviciilor și întreprinderilor mici și mijlocii. Centrul de Economia Industriei și Serviciilor – Coordonator: Dr. Mihai-Sabin Muscalu.
  • Analize privind identificarea posibilelor soluții din domeniul financiar – monetar pentru evitarea unei crize majore și pentru refacerea postcriză a economiei României. Centrul de Cercetări Financiare și Monetare – Coordonator: Dr. Constantin Marin.
  • Strategie de dezvoltare a biodiversității zootehnice și agrosilvice după criza de Coronavirus. Centrul de Studii şi Cercetări de Biodiversitate Agrosilvică „Acad. David Davidescu“ – Coordonator: Prof.univ.dr. A.T. Bogdan, membru corespondent al Academiei Române.
  • O viziune de dezvoltare sustenabilă – montană – axată pe valorificarea „produselor montane“, de calitate. Creșterea importanței zonelor montane în conjunctura post-Coronavirus. Institutul național de cercetări economice, Centrul de Economie Montană – Coordonator: Prof.univ.dr. Radu Rey, membru corespondent al Academiei Române.
  • Modelarea matematică a sistemelor dinamice complexe cu aplicații practice în contextul pandemiei COVID-19. Institutul național de cercetări economice, Centrul de Cercetări Demografice – Coordonatori: Prof.univ.dr. Luminița Chivu, Prof.univ.dr. Vasile Preda.

European Academies’ Science Advisory Council – EASAC este formată din reprezentanți ai Academiilor naționale din Statele membre ale Uniunii Europene, Norvegia și Elveția la care se adaugă cei din Academia Europaea și ALLEA – All European Academies.

Lasă un comentariu