Observații astronomice asupra eclipsei parțiale de Soare – Fotografii

Peste 100 de persoane de vârste și de ocupații diferite – copii, elevi, studenți, profesori și cercetători în diverse domenii ale științei – au participat la sesiunea ghidată de observații astronomice asupra eclipsei parțiale de Soare din 25 octombrie 2022. Manifestarea a fost organizată de Academia Română, Institutul Astronomic al Academiei Române, în parteneriat cu Astroclubul București, și s-a desfășurat, între orele 12 și 15, în curtea Academiei Române.

Pentru urmărirea eclipsei, organizatorii au pus la dispoziția participanților ochelari speciali, construiți în acest scop, un telescop Newton-Dobson de 200 mm diametru și o lunetă cu diametru de 80 mm, ambele instrumente fiind dotate cu filtre pentru Soare. În București, eclipsa parțială de Soare a început la ora 12:26, a înregistrat un maxim la ora 13:38 și s-a încheiat la ora 14:49. Vremea a fost deosebit de caldă, iar cerul, în cea mai mare parte, a fost senin și nu a împiedicat observarea eclipsei.

La sesiunea de observații a eclipsei parțiale de Soare au fost prezenți astronomi cunoscuți, care au oferit participanților explicații și consultanță: Magda Stavinschi, cercetător onorific al Institutului Astronomic al Academiei, Mirel Bîrlan, Dan Alin Nedelcu, Diana Ionescu Beșliu și Sorin Marin, cercetători ai aceluiași institut, precum și Marian Naiman, Cristian Suciu, Victor Vasile și Melania Boicescu de la Astroclubul București. De asemenea, prof. Erika Lucia Suhay și dr. Afrodita Boldea, Universitatea din Craiova.

La eveniment au participat astronomi și fotografi profesioniști, pasionați deopotrivă de astronomie și de imagine, Alina Bălan, Amalia Alexandru, Sorin Eșeanu, Cristian Suciu și Cătălin Mosoia, autorii fotografiilor din succesiunea care urmează.

Credit foto: Amalia Alexandru
Credit foto: Cristian Suciu
Credit foto: Alina Bălan
Ochelarii pentru observarea eclipsei parțiale de Soare au fost puși la dispoziție de organizatori. Credit foto: Sorin Eșeanu
Credit foto: Catalin Mosoia
Marian Naiman privind eclipsa parțială de Soare prin telescopul dotat cu filtru solar. Credit foto: Sorin Eșeanu
Tânăr privind prin telescop. Credit foto: Sorin Eșeanu
Alexandru, cel mai tânăr participant la observațiile asupra eclipsei parțiale de Soare, împreună cu tatăl lui. Credit foto: Cătălin Mosoia
Marian Naiman, acad. Nicolae-Victor Zamfir și dr. Afrodita Boldea. Credit foto: Cătălin Mosoia
Credit foto: Alina Bălan
Credit foto: Alina Bălan
Astrofotograful Cristian Suciu în timpul realizării fotografiilor asupra eclipsei parțiale de Soare. Credit foto: Sorin Eșeanu
Credit foto: Alina Bălan
Credit foto: Cătălin Mosoia
Credit foto: Cătălin Mosoia
Credit foto: Cătălin Mosoia
Credit foto: Cătălin Mosoia
Credit foto: Cătălin Mosoia
Credit foto: Cătălin Mosoia
Frunze de toamnă în ziua eclipsei parțiale de Soare. Credit foto: Sorin Eșeanu

Lasă un comentariu