Institutul de Chimie Macromoleculară „Petru Poni“ Iași – proiect de peste 70 de milioane de lei cofinanțat din fonduri europene

SONY DSC

Institutul de Chimie Macromoleculară „Petru Poni“ Iași al Academiei Române (ICMPP) organizat luni, 7 noiembrie 2016, lansarea oficială a proiectului Institutul de Chimie Macromoleculară „Petru Poni“ – Pol interdisciplinar de specializare inteligentă prin cercetare-inovare și transfer tehnologic în bio(nano)materiale polimere și (eco)tehnologii (InoMatPol).

Proiectul este cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Competitivitate 2014-2020, Axa 1. Valoarea totală a proiectului este de 70.471.969 lei din care valoarea finanţării totale eligibile nerambursabile este de 63.289.772,10 lei, prin Contract nr. 142/10.10.2016, ID P_36_570. Director al proiectului este cercetător dr. Narcisa-Laura Marangoci.

La ședința de lansare au participat cercetători din Institut, precum și invitați din mediul academic și universitar ieșean: acad. Teodor Dima, director al Institutului de Cercetări Economice și Sociale „Gh. Zane“ al Academiei Române, prof. Dan Cristea, membru corespondent al Academiei Române, prof. dr. Irina Căruntu, Director al Consiliul Studiilor Universitare de Doctorat al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ Iaşi, prof. dr. Gheorghe Savuţa, Decan al Facultății de Medicină Veterinară, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad“, prof. Ionel Mangalagiu, Prorector pentru programe de cercetare ştiinţifică şi transfer de cunoştinţe, Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, dr. Lăcrămioara Stratulat, Manager General al Complexului Național Muzeal Moldova Iasi.

Obiectivul general al proiectului InoMatPol constă în creșterea capacității, calității și eficienței activității de cercetare-dezvoltare și inovare din ICMPP prin deschiderea de noi direcții de cercetare și diversificarea gamei de servicii de cercetare orientate în special către industrie.

Rezultate preconizate:
– modernizarea a 3 corpuri de clădire în vederea dezvoltării a șapte noi direcții de cercetare
– modernizarea și reconfigurarea de încăperi și hale pentru a găzdui 20 laboratoare noi de sinteză, incluzând echipamente și instalații pilot și un laborator suport
– modernizarea de încăperi pentru a găzdui alte 10 laboratoare de sinteză şi 5 laboratoare-suport
– reabilitarea spaţiilor de prelucrare și interpretare a rezultatelor, diseminare a rezultatelor, precum și reabilitarea spaţiilor tehnice
– reabilitarea și dotarea laboratoarelor cu echipamente de ultimă generație (unele cu o configuraţie unică în Regiunea de Nord-Est sau unice în România) care vor completa infrastructura deja existentă și vor permite ICMPP să devină un Pol interdisciplinar de excelență in domeniul „Eco-nano-tehnologii și materiale avansate“, aliniat la noile tendințe și standarde internaționale.

SONY DSC

Acad. Bogdan C. Simionescu, Vicepreședinte al Academiei Române, director al Institutului de Chimie Macromoleculară „Petru Poni“ în perioada 2000-2014

acad-teodor-dima

Acad. Teodor Dima, director al Institutului de Cercetări Economice și Sociale „Gh. Zane“ al Academiei Române

SONY DSC

Lansarea Proiectului InoMatPol

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: