Tânăra cercetătoare Irina Stahl, de la Institutul de Sociologie al Academiei Române, a editat recent două volume de Henri Stahl, participant activ în Primul Război Mondial, în calitate de locotenent de infanterie. Cele două volume reunesc scrierile inspirate din experiența de război a autorului, evocând dramatismul luptelor de la Porumbacul de Sus și ocuparea capitalei în 1916 de către trupele germane (Porumbacu, 182 p.) și refugierea parlamentarilor români la Odesa și Kerson (Cu Parlamentul în URSS, 156 p.). Ambele au apărut la Editura Vremea, în colecția „Fapte, idei, documente“, sub îngrijirea, cu introducere și note de cercetătoarea Irina Stahl, sociolog la Institutul de Sociologie al Academiei Române. Cărțile au fost lansate la cele două târguri de carte din acest an, Bookfest și Gaudeamus și sunt dedicate sărbătoririi Centenarului Marii Uniri.
Două volume de Henri Stahl publicate cu ocazia Centenarului Marii Uniri
Irina Stahl
Henri Stahl, scriitor din prima jumătate a secolului al XX-lea, este cunoscut în cultura românească și ca inventator al sistemului de stenografie adaptat limbii române, dar mai ales ca părinte al scriitoarei Henriette Yvonne Stahl și al sociologului Henri H. Stahl. Mai puțin cunoscut este însă faptul că Henri Stahl a luat parte activ la Primul Război Mondial. Grav rănit la picior în lupta de la Porumbacu, se va distinge prin actele sale de bravură, fiind decorat cu ordinul „Coroana României“ cu spade, în grad de Cavaler.
Volumul Porumbacu reunește șaisprezece schițe pe teme ostășești, scrise în primul sfert al veacului trecut și incluse inițial în volumele De la Manevre (1912), Macabre și viceversa (1915) și Spion (1924). Textele selectate au fost ordonate cronologic, urmând succesiunea evenimentelor descrise: începând cu manevrele militare anuale premergătoare Marelui Război, continuând cu pregătirilor militare de pe Valea Prahovei, din primăvara anului 1916, cu starea de agitație și suspiciune generalizată ce pusese stăpânire pe populația bucureșteană odată cu decretarea mobilizării generale, la 15 august 1916, cu lungile marșuri către linia frontului și ocuparea pozițiilor de luptă, culminând cu dramatica confruntare cu trupele germane, din 17 septembrie 1916, în apropierea satului Porumbacu de Sus (jud. Sibiu) și încheind cu lunga și chinuitoarea retragere către Moldova. Scena finală, înmormântarea unei tinere pe fondul înfrângerilor succesive suferite de armata română, a miilor de morți și răniți se petrece în preajma datei de 23 noiembrie (6 decembrie) 1916, când Bucureștii vor fi ocupați de trupele germane.
Aceeași dată este punctul de plecare al celui de al doilea volum, Cu Parlamentul în URSS (publicat pentru prima oară în 1941), care preia firul povestirii, ducând-o mai departe, descriind refugierea parlamentarilor români la Odesa și Kerson, și aventurile care au urmat, până în primăvara anului 1918, când vor reveni în țară. Dacă în textele inspirate din fapte reale, incluse în primul volum, autorul alege să rămână în umbră și să-i facă pe ceilalți să vorbească, mai ales pe soldați, în cel de al doilea, relatarea se face la persoana întâi, amintirile sunt asumate.
În Cu Parlamentul în URSS autorul descrie în principal soarta unor personalități notabile ale societății românești, pe timpul războiului, iar în Porumbacu este descrisă existența „celor mici“, după cum îi numea Nicolae Iorga într-o frumoasă recenzie, a soldaților simpli, acei „bieți oameni care rabdă mai mult decât ceilalți și, la întâmplare, pot dovedi că și din punctul de vedere moral, pot mai mult decât ei“. Țăranilor tăcuți și harnici, ce și-au lăsat în grabă gospodăriile pentru a se prezenta la post din prima zi de mobilizare, li se opun bucureștenii flecari, „învârtiții“ și lașii, cei care prin orice mijloace caută să scape de corvoada datoriei. Numele și vorbirea personajelor trădează ocupații și etnii diferite. În curând toți se vor înfrăți sub „puterea uniformei“, în lupta comună pentru apărarea aceluiași steag.
Textele lui Henri Stahl emană bunătatea și umanitatea omului drept și curajos. Descrierile lungi și trăirile intense sunt completate de dialoguri savuroase și situații neașteptate. Tristețea se îmbină cu veselia, deznădejdea cu speranța. Umorul fin nu ponegrește, ci încurajează, făcând suportabilă „grozăvia războiului“.
În scrierile lui Henri Stahl, prezentul se îmbină cu trecutul și cu speranța în viitor. Prin republicarea lor, îngrijitoarea ediției își exprimă speranța că cititorul de astăzi, care mai știe poate prea puține despre cele petrecute acum o sută de ani, va regăsi în ele, așa cum spera Iorga, „ceva din ceea ce ne leagă, ne înfrățește în suferința și nădejdea umanității noastre“.
academiaromana.wordpress.com 