Autor: Cătălin Mosoia,
Biroul de presă al Academiei Române
Academia Română a organizat joi, 24 mai 2018, sesiunea omagială consacrată împlinirii a 125 de ani de la nașterea matematicianului Petre Sergescu (1893-1954), membru corespondent al Academiei Române.
Sesiunea omagială Petre Sergescu s-a desfășurat în Aula Academiei Române. Foto: Alina Bălan
În cadrul sesiunii omagiale, care s-a desfășurat în Aula Academiei Române, au susținut alocuțiuni acad. Răzvan Theodorescu, vicepreședinte al Academiei Române, Magda Stavinschi, Efthymios Nicolaidis, Adrian Petruşel, Alexandru Herlea, Doru Ștefănescu, Ana-Maria Stan, Olimpia Popescu și Cătălin Ioniță. Au fost prezenți membri ai Academiei Române, profesori universitari, cercetători, studenți, tineri și pasionați de știință și comunicarea științei.
Lucrările sesiunii au fost deschise de Gabriela Marinoschi, membru corespondent al Academiei Române.
Gabriela Marinoschi, membru corespondent al Academiei Române. Foto: Alina Bălan
Îl omagiem astăzi pe profesorul Petre Sergescu, personalitate de mare anvergură, matematician, promotor al colaborării internaționale în domeniul istoriei științelor și, în particular, a istoriei matematicii, om de cultură și patriot. Pornit de la București, în anul 1924, a ajuns profesor la Universitatea din Cluj ca să devină apoi rector al Școlii Politehnice din București. În întreaga sa viață a depus eforturi pentru unificarea forțelor culturale românești din țară și apoi ale celor din afara țării, acestea fiind concretizate în plan profesional în câteva acțiuni cu o puternică amprentă în istoria matematicii române, în particular: înființarea revistei Mathematica, organizarea primelor congrese ale matematicienilor români la Cluj și la Turnu Severin, orașul său natal, și după transferarea Facultății de Științe din Cluj la Timișoara, în 1940, el a menținut constantă activitatea seminarului matematic de la Cluj. Prin toate acestea a legat comunitatea matematică românească proiectând-o apoi și în spațiul european.
Acad. Răzvan Theodorescu, vicepreședinte al Academiei Române, a rostit cuvântul de salut din partea conducerii Academiei Române și a reiterat respectul pe care umaniștii îl au pentru regina științelor, matematica.
Acad. Răzvan Theodorescu, vicepreședinte al Academiei Române. Foto: Alina Bălan
În ceea ce mă privește, de când eram foarte tânăr, numele lui Petre Sergescu a răsunat de mai multe ori, pentru că profesorul meu, academicianul George Oprescu, împărțise cu Petre Sergescu și o catedră la Liceul Traian din Turnu Severin și, ceea ce este mai dramatic, și lagărul din Bulgaria, unde și profesorul meu și Petre Sergescu se aflau internați în urma unei atitudini foarte demne. Profesorul Oprescu își amintea întotdeauna de Petre, îmi spunea despre cariera sa internațională, dar mai ales despre tăria acestui om, de care am aflat ulterior că descindea din Popa Șapcă, ceea ce îmi explica mie, ca istoric, niște trăsături pe care le-a avut și în vremea ocupației germane a teritoriului sudic al României, când el a fost și prizonier, și, mai apoi, atitudinea sa din vremea exilului, care înțeleg că a fost absolut exemplară. De altminteri, George Oprescu își amintea și de faptul că destinul i-a mai apropiat o dată la Universitatea din Cluj. Pentru Academia Română, acest mare savant devenit membru corespondent în 1937, radiat în momentul acela negru din 1948, repus în drepturile sale, post mortem, în 1990, este o datorie de onoare să cinstească asemenea personalități și vă mulțumesc în numele conducerii Academiei Române pentru faptul că sunteți aici, sub cupola unde s-a aflat și Petre Sergescu in ilo tempore.
Prima conferință a fost susținută de Dr. Magda Stavinschi, personalitate cunoscută prin activitatea sa de excepție, în țară și în străinătate, în domeniul istoriei științei. De altfel, Dr. Magda Stavinschi a fost inițiatoarea sesiunii omagiale dedicată lui Petre Sergescu.
Dr. Magda Stavinschi. Foto: Alina Bălan
M-am ocupat de personalitatea lui Petre Sergescu ani de zile, iar rezultatul acestor preocupări este volumul Petre Sergescu și gândirea matematică, care a dat și titlul comunicării mele din cadrul acestei sesiuni omagiale.
Petre Sergescu a urmat cursurile facultății de matematică din cadrul Universității din București, dar în paralel a urmat și cursurile facultății de filozofie și, pentru că avea o voce de tenor deosebită, și cursurile Conservatorului de muzică. În 1916-8, în timpul ocupației germane, Petre Sergescu, profesor la Liceul Traian, este ridicat practic de la oră și este dus în lagărele din Bulgaria. Plecat în Franța în 1919, urmează cursurile facultății de științe și susține o licență în matematică, dar urmează, în paralel, și cursurile matematicianului și filosofului în matematică Pierre Léon Boutroux (1880-1922). Octav Onicescu era numai cu un an mai în vârstă decât el și își amintește de perioada respectivă în care acele întâlniri erau îmbălsămate de puritate intelectuală și morală care au făcut farmecul lui Petre Sergescu de-a lungul întregii sale vieți. Revine în țară și la un an după susținerea doctoratului în matematici (1923) începe cariera didactică la București și Cluj-Napoca. A predat algebră, ecuații integrale, teoria numerelor, teoria funcțiilor, dar și istoria matematicii.
În 1928 publică o carte, Gândirea matematică, pentru prima dată reprodusă în ediția pe care am coordonat-o, și care este o invitație la descoperire a ceea ce înseamnă gândire matematică și, prin urmare, se adresează atât celor care iubesc matematica, cât și celor cărora le este teamă de matematică.
La Congresul de științe istorice de la Varșovia (1933), Sergescu a fost ales președintele secțiunii de istoria științelor. Peste numai patru ani, în 1937, a devenit președintele Academiei Internaționale de Istoria Științei.
Mai puțin cunoscut este faptul că în perioada 1943-7 este profesor la Școala Politehnică din București, dar chiar rector în perioada 1945-7. În august 1946 părăsește ultima sa locuință din București, Calea Plevnei 56, și se stabilește la Paris, unde rămâne până la sfârșitul vieții. În ianuarie 1947 i se desface contractul de muncă pentru că nu a semnat actul de credință față de Republica Populară Română.
Am primit un mesaj din partea fiicei lui René Taton, doamna Nicole Capitaine, cercetător la Observatorul din Paris, membru corespondent al Academiei Franceze, din care selectez câteva pasaje. Aveam șase ani când Petre Sergescu a murit în anul 1954, dar memoria lui a rămas foarte prezentă în mintea mea datorită numeroaselor evocări ale părinților mei despre prietenia și colaborarea lor științifică. Era un apropiat al tatălui meu, René Taton. Tatăl meu îl considera primul adevărat specialist în istoria matematicii pe care l-a întâlnit. Doamna Nicole Capitaine m-a rugat să transmit mesajul dânsei ca o mare admiratoare a celui care a fost mentorul tatălui ei.
Prof. Efthymios Nicolaidis, succesorul lui Petre Sergescu la Academia Internațională de Istoria Științelor, a susținut prezentarea „Petre Sergescu – o personalitate eminentă în istoria științelor și o personalitate generoasă pentru istoria științelor“.
Prof. Efthymios Nicolaidis. Foto: Alina Bălan
Refugiat politic în 1950, Petre Sergescu a fost, desigur, ajutat, în admirabila sa activitate, de dubla funcție pe care a deținut-o − cea de Secretar general al Uniunii Internaționale de Științe și de Secretar perpetuu al Academiei Internaționale de Istoria Științelor −, numai că ignorăm faptul că în această operă a sa și-a investit propriile resurse financiare și propria avere. Istoricii de acum ai științelor știu prea bine cu ce tip de probleme s-au confruntat înaintașii lor, între care se află și Petre Sergescu.
Prof. Adrian Petruşel, decanul facultății de matematică a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, a prezentat o lucrare, realizată în colaborare cu profesorul universitar Dorel I. Duca, în care a prezentat activitatea desfășurată de Petre Sergescu la Universitatea din Cluj.
Prof. Adrian Petruşel. Foto: Alina Bălan
Vom aborda patru direcții pe care noi le considerăm relevante. Unu: activitatea didactică a profesorului Petre Sergescu la Universitatea din Cluj începe la 1 octombrie 1926, odată cu preluarea unei poziții de conferențiar universitar la catedra de geometrie analitică. Activitatea științifică și de promovare a matematicii a profesorului Sergescu este al doilea capitol la care ne vom referi. Trei: rolul lui Petre Sergescu în promovarea și dezvoltarea revistei Mathematica. În fine, Petre Sergescu a fost promotor al congreselor matematicienilor români având o contribuție esențială la organizarea primelor trei congrese.
Printre participanți s-a aflat și profesor universitar Ecaterina Andronescu, care a fost invitată să spună câteva cuvinte despre Petre Sergescu din perspectiva unui fost rector al Politehnicii bucureștene.
Prof. Ecaterina Andronescu. Foto: Alina Bălan
Am fost elevă a Liceului Traian. Drept urmare, prima dată am făcut cunoștință cu numele profesorului Petre Sergescu a fost atunci când l-am identificat pe panoul liceului în care sunt scrise numele celor care au adus onoare liceului și au devenit membri ai Academiei Române. Emoția mea a crescut atunci când am venit la Politehnică și l-am descoperit în Galeria rectorilor. Poate că și astăzi sunt sub imperiul unei emoții puternice pentru că încerc să spun câteva cuvinte despre Petre Sergescu, o personalitate uriașă. Profesorul Sergescu a început prin a fi profesor de liceu, la Liceul Traian din Turnu Severin, dar și la Liceul Spiru Haret din București. Cred că a fost o perioadă extrem de utilă pentru profesorul universitar de mai târziu. Practic, prin modul în care și-a desfășurat activitatea profesională, Petre Sergescu a legat deopotrivă liceul și universitățile importante din România.
Se spune că doar Nicolae Iorga a susținut un număr mai mare de conferințe decât Petre Sergescu. Am identificat în arhiva noastră foarte multe scrisori pe care profesorul Sergescu le-a trimis către universitate, în perioada în care conferenția la unele dintre cele mai prestigioase universități din lume. O carte poștală trimisă rectorului la 1 decembrie 1943 conținea următorul mesaj: Domnule Rector, după ce am terminat conferințele la universitățile din Geneva, Lausanne, Neuchatel, pentru care am cerut concediu, am fost invitat ieri să conferențiez și la universitățile din Freiburg, Politehnica din Zurich. Voi termina pe 12 decembrie. De aceea, vă rog să binevoiți a-mi aproba un nou concediu de 15 zile, de la 3 decembrie până la 18 decembrie, în care timp domnul profesor Nicolae Ciorănescu va face cursurile în locul meu. Vă rog să primiți expresiunea celor mai afectuoase și distinse salutări.
A avut colaborări cu matematicieni de prestigiu ai Politehnicii din această perioadă. A fost rector. Din păcate, în perioada aceea, mandatele se schimbau foarte des. Din istoria pe care noi încercăm să o aducem la lumină – anul acesta omagiem 200 de ani de la deschiderea primei Școli de Ingineri Hotarnici a lui Gheorghe Lazăr – deducem că în perioada 1940-7, rectorii se schimbau la câteva luni sau maximum doi ani de zile. Petre Sergescu a fost aproape doi ani rectorul Universității Politehnica din București și îi succeda lui Nicolae Ciorănescu, un alt mare matematician pe care școala noastră l-a avut ca profesor. Sunt convinsă că și noi, în acest an aniversar, vom dedica un moment profesorului Petre Sergescu, membru corespondent al Academiei Române.
În pauza dintre cele două părți ale sesiunii, participanții au avut șansa de a admira o serie de lucrări ale lui Petre Sergescu, în cadrul unei expoziții organizată de Secția de matematică a Academiei Române în colaborare cu specialiștii de la Biblioteca Academiei Române. De asemenea, a fost lansat și volumul Petre Sergescu și gândirea matematică, de Dr. Magda Stavinschi.
Sesiunea a continuat cu alocuțiunea profesorului Alexandru Herlea, președinte al asociației La Maison Roumaine din Paris, intitulată Petre Sergescu, personalitate reprezentativă a exilului românesc.
Prof. Alexandru Herlea. Foto: Alina Bălan
Mă simt apropiat de Petre Sergescu atât din perspectiva profilului meu profesional, cât și datorită condiției de expatriat rămas profund atașat de România. Mă voi referi la două aspecte pe care le consider revelatoare pentru evidențierea locului pe care îl ocupă Petre Sergescu atât în domeniul științei, cât și în cadrul exilului său din ultimii opt ani de viață.
Primul aspect vizează implicarea lui Petre Sergescu în dezvoltarea instituțională a istoriei științei; al doilea aspect vizează participarea sa la viața exilului românesc, cu precădere în sfera culturii.
Petre Sergescu se refugiază la Paris în august 1946 și nu va mai putea reveni niciodată în România, cu toate că a continuat să spere că acest lucru va fi posibil. A refuzat să solicite o altă cetățenie, considerând că o astfel de cerere ar putea fi interpretată ca o abandonare a României și a românilor care sufereau sub o ocupație străină. Acest fapt i-a cauzat dificultăți – el nu a putut fi numit într-un post remunerat corect și nu a devenit decât în 1952 cercetător la CNRS, Centrul Național al Cercetării Științifice din Franța. Cu toate acestea, din puținul pe care Sergescu l-a avut, a ajutat cu foarte mare generozitate refugiații români, adesea tineri studenți, dar și personalități cunoscute.
La sfârșitul anilor 1940, Sergescu spera încă să organizeze în 1950, la București, cel de al șaselea congres internațional de istoria științei – evident, acesta nu s-a putut desfășura la București, oraș ocupat de sovietici; congresul se va desfășura la Amsterdam, unde Petre Sergescu a fost ales Secretar perpetuu al Academiei Internaționale de Istoria Științei, cea mai înaltă poziție în această instituție.
Denunță ocupația sovietică și teroarea instaurată de comuniști și pune în evidență caracterul profund european al României. El joacă un rol important și în efortul organizării exilului, cu precădere în plan cultural și științific, fără însă să neglijeze total celelalte planuri. Astfel, în 1947, Sergescu devine președintele Asociației profesorilor universitari români din Paris și membru al unui comitet de inițiativă format din tineri intelectuali prestigioși, care militează pentru ca toți refugiații români care respectă valorile universale și au convingeri democratice să poată participa activ la viața exilului românesc.
În încheiere vă împărtășesc o amintire. Maurice Daumas, părintele fondator al istoriei tehnicii în Franța și primul titular al unei catedre în această disciplină, cel care mi-a condus teza de doctorat, când m-a primit pentru prima dată, în 1972, știind că sunt de origine română, mi-a vorbit de Petre Sergescu. Printre altele, mi-a spus: Noi, istoricii francezi ai științei și tehnicii, noi suntem toți discipoli ai lui Petre Sergescu. Cred că nu i se poate aduce un omagiu mai frumos.
Prof. Doru Ștefănescu a vorbit despre moștenirea matematică a profesorului Petre Sergescu, o personalitate puternică și care a avut un rol important în dezvoltarea științei noastre, după cum îl caracterizează prof. Ștefănescu.
Prof. Doru Ștefănescu. Foto: Alina Bălan
Ca fenomen, știința românească s-a realizat prin aportul multora, iar Petre Sergescu a fost unul dintre aceștia. Primul aport a fost în jurul anului 1900, al doilea a fost în preajma și imediat după Marele război, primul război mondial – Petre Sergescu a făcut parte din această a doua generație. Petre Sergescu a avut și modele, Traian Lalescu, unul dintre pionierii teoriei ecuațiilor integrale, fiind unul dintre mentorii săi. Sergescu a lucrat la început în domeniul teoriei ecuațiilor integrale, s-a ocupat de nuclee simetrizabile, a avut vreo șapte lucrări, toate aflate mai ales sub influența lui Lalescu; teza de doctorat susținută în 1923 era chiar de ecuații integrale. Pe de altă parte, în timpul în care s-a aflat la Paris a intrat în contact și a rămas în legături foarte strânse cu matematicianul francez Paul Montel (1876-1975). Deschid o scurtă paranteză și amintesc că Paul Montel a fost legat foarte mult de matematica românească, a condus și teze de doctorat, cum ar fi teza lui Tiberiu Popoviciu de la Cluj, închid paranteza. Montel i-a atras atenția lui Sergescu asupra geometriei polinoamelor, adică asupra localizării rădăcinilor reale și complexe ale unui polinom cu coeficienți complecși și a derivatelor acestui polinom. Montel a colaborat cu Sergescu pe foarte multe planuri. În teoria polinoamelor Sergescu s-a ocupat de localizări de rădăcini.
Intervin cu un aspect personal, cum am ajuns eu să fiu pasionat de Sergescu. Prin anul 2000 am citit un articol publicat de Sergescu în Gazeta Matematică din 1940, asupra unei teoreme a lui Jean Jacques Bret (1781-1819) – matematician francez, profesor de liceu și universitar, care a scris în 1815 un articol privind margini pentru rădăcinile pozitive ale polinoamelor. Sergescu a studiat lucrarea lui Bret cu foarte multă atenție și a reușit să descifreze, cu ochii unui istoric al științelor, rezolvarea corectă și să extindă rezultatele, să arate că Bret a avut dreptate.
Ceea ce este interesant la Sergescu este că s-a ocupat de probleme frumoase.
Contribuția sa la filosofia științei constă în această frumoasă carte, Gândirea matematică, care nu cred că a fost citită de multă lume, nici la noi, nici aiurea, deși a fost la un moment dat tradusă în limba franceză, dar nu au fost ecouri; este o carte foarte interesantă asupra căreia dacă ne-am apleca și s-ar apleca tinerii care vor să se specializeze în filosofia științei ar avea foarte multe de descoperit. Este bine că este adusă la lumină – lectura ei este deosebit de interesantă pentru filosofi, matematicieni, fizicieni, ingineri și, poate, chiar pentru publicul larg.
Petre Sergescu, pe lângă lucrările sale științifice, s-a preocupat de răspândirea cunoștințelor științifice. A participat la conferințe, a activat când era tânăr și mai târziu la Gazeta Matematică, a organizat expoziții, a susținut conferințe publice la reviste Natura, care era o revistă de mare deschidere, un fel de Nature românesc, o revistă deosebit de interesantă care a apărut până la al doilea război mondial.
Partea care i-a consumat foarte mult din energia și imaginația sa a fost ceea ce a făcut în serviciul matematicii. Revista Mathematica a conceput-o luându-se după modelul unei reviste realizată de Wacław Sierpinski (1882-1969), Fundamenta Mathematica, în 1927, în Polonia. Editarea unei reviste, care și astăzi este o problemă, atunci era o problemă și mai mare. El făcea totul – articolele autorilor străini le corecta, redacta, dactilografia, deci o muncă imensă.
Petre Sergescu are lucrări de matematică foarte interesante, care sunt pline de idei și care pot duce la rezultate noi; a avut o contribuție foarte importantă în istoria matematicii românești, a calculului diferențial și istoriei matematicii în Franța. Ceea ce ne mai rămâne este această minunată carte, Gândirea matematică, pe care sper să o citim și recitim cu atenție pentru că toți vom avea de câștigat după lectura ei.
Ana-Maria Stan, cercetător la Biblioteca Centrală Universitară, a susținut o lucrare în care a prezentat câteva episoade din viața de student a lui Petre Sergescu.
Ana-Maria Stan. Foto: Alina Bălan
M-am apropiat de cercetarea activității cuplului Petre Sergescu-Maria Kasterska, din perspectiva unui istoric interesat de problema intelectualilor și a istoriei intelectualilor, dar și a istoriei universității, în special, a Universității din Cluj.
Ceea ce Sergescu face în timpul studenției prefigurează ceea ce va face în toată cariera sa. La București, a fost student la trei facultăți, la secția de matematică a Facultății de Științe, la filozofie și la Conservatorul de muzică. Încă din timpul liceului, Sergescu s-a arătat preocupat și avea calități vocale și muzicale și a activat ca tenor și în același timp ca violonist și făcea parte din corul liceului Traian.
Perioada studenției lui Sergescu a început în 1912, vremuri dificile. Pe lângă cele trei facultăți pe care le frecventa, Sergescu a găsit timp să fie și o figură publică, prefigurând acel personaj pe care îl vom întâlni ulterior. Cred că este deja din perioada studenției un exemplu de intelectual public − Sergescu este un bun exemplu din România al acestui tip de om de cultură care se implică și pe scena social-culturală, nu se mărginește la turnul de fildeș al disciplinei pe care o studiază. În primul an de studenție Sergescu va fi președinte al Cercului studențesc mehedințean și sunt documente de arhivă care arată că începuse să fie foarte activ, scria scrisori către inspectoratul școlar din Mehedinți cerând sprijin pentru organizarea de șezători, cu intrare gratuită, în anumite comune din județ, pentru cultivarea maselor țărănești și stabilirea încrederii între cei de la sate și de la orașe.
Rapoartele sale sunt printre puținele în care scrie ceea ce face el și nu scrie despre altcineva.
Primul raport, intitulat După al doilea an de muncă la Centrul studențesc din București, îl publică în 1915 și este un fel de dare de seamă care arată că el a jucat mai multe roluri în acest centru studențesc; la început a fost bibliotecar, iar în acest al doilea an în care redactează raportul a fost cenzor. Pe lângă aceste roluri, ținta mea principală a fost tot timpul activitatea în mase, spune Sergescu. S-a concentrat pe trei direcții de lucru, revine implicarea sa în organizarea de șezători gratuite pentru popor și foarte interesant, spune care era menirea acestor șezători: să infiltreze în popor ideile și sentimentele mari ce ne stăpânesc acum, astfel ca momentul decisiv să ne găsească pe toți uniți sufletește și cu încredere deplină în izbândă – era anul 1915. În cursul anului în care se ocupă de aceste șezători va organiza 13 asemenea întâlniri, 11 în București, mai ales la Școala Tunari, și două la Buftea și Periș. Era destul de singur în aceste evenimente, vorbea, citea și cânta, uneori chiar la vioară, de fiecare dată sacrificând câteva ore dintr-o zi de duminică. Regretul lui provenea din faptul că erau prea puțini colegi ai săi care să sprijine aceste acțiuni sau care să facă ceva asemănător. O a doua direcție de lucru a lui Sergescu cu studenții și în planul public a fost prin muzică. Încerca să constituie orchestră, nu are mare succes, se înscriseseră inițial 40 de membri, dar ulterior vor rămâne doar 13, printre care îl găsim pe studentul Tache Papahagi; cu această orchestră, el menționează chiar un concert la Ateneul Român, în martie 1914. A treia direcție, excursiile, excursiile de o zi. Vorbește cu entuziasm că a reușit să-si viziteze colegii de la Școala de silvicultură.
Al doilea raport se referă la organizarea vieții universitare la noi. Este un document pe care Sergescu îl redactează în urma participării sale la Congresul studențesc de la Galați, din luna august 1915 – al treilea congres național al studențimii române, un congres care milita pentru unire, pentru că președintele de onoare, patronul congresului studențesc de la Galați a fost părintele Vasile Lucaciu, iar printre participanți s-a numărat și Octavian Goga. În raport vorbește despre lipsa sau insuficienta solidaritate a studenților și propune câteva soluții și spune nu prin presă, pentru că este costisitor să faci propagandă prin ziare, dar, din nou, șezători, agape, serate, prin muzică, prin orchestră, sporturi de grup și constituirea unei secții studențești a societății de turism din România.
Petre Sergescu, stâlpul nenumit al Gazetei Matematice a fost titlul prezentării susținute de prof. de matematică Olimpia Popescu.
Prof. Olimpia Popescu. Foto: Alina Bălan
Petre Sergescu nu aștepta nicio răsplată, ci urmărea ca fapta sa să fie meritorie pentru poporul român. Prima mențiune relativă la colaborarea lui Petre Sergescu la Gazeta Matematică o găsim în anul 1909, când avea 16 ani și era elev la Turnu -Severin − este premiant al concursului organizat de Gazetă, iar premiul i-a fost înmânat de Gheorghe Țițeica. În 1910 îl găsim ca rezolvitor de probleme, fiind citat în Gazeta Matematică de 86 de ori. Petre Sergescu apare ca premiant alături de alte nume sonore precum Simion Stoilow, Octav Mayer și Dan Barbilian.
Problemele în care se duela Petre Sergescu erau, în general, probleme de construcții geometrice foarte educative, care acum nu mai sunt deloc în programele școlare. De asemenea, a scris articole pe teme ca divizibilitatea polinoamelor, interpretări geometrice ale unor identități algebrice. La unele probleme sunt menționați ca cei care au dat soluții corecte doar Dan Barbilian și Petre Sergescu. În 1916, la o problemă propusă de Gheorghe Țițeica, alături de rezolvitori ca Octav Mayer și Alexandru Pantazi apare și numele lui Petre Sergescu. Probabil că el a propus și alte probleme înainte de a fi arestat și dus ca prizonier în Bulgaria, pentru că în 1917, când nu era liber, apare ca propunător al unei interesante integrale.
Prima apariție în Gazeta Matematică, după prizonierat, este în 1922 când propune o problemă originală, simplă: să se găsească p numere întregi consecutive a căror sumă este un pătrat perfect; primul rezolvitor al acestei probleme este Miron Nicolescu.
După 1925, Petre Sergescu intră în redacția Gazeta Matematică alături de Dan Barbilian, Miron Nicolescu, Nicolae Ciorănescu, D.V. Ionescu, Alexandru Pantazi, Constantin Ionescu Bujor.
Între 1925 și 1935, pe lângă problemele propuse sau rezolvate, publică și articole de fond în Gazeta Matematică.
Era foarte sprijinit în activitatea sa de Maria Kasterska. Basarab Nicolescu, membru de onoare al Academiei Române, a numit cuplul Petre Sergescu-Maria Kasterska, un cuplu mitic.
Petre Sergescu sărea în ajutorul oricui. Iată ce povestește Caius Iacob în cartea, care pare dictată lui Florica Banu, Caius Iacob, viața și opera. Caius nu reușea să-și publice lucrarea de doctorat, în 1935, căci la Paris era foarte greu și dura foarte mult. Petre Sergescu i-o publica în revista Mathematica de la Cluj. Împreună cu Maria Kasterska asistă la susținerea lucrării și apoi își pun la dispoziție casa ca să sărbătorească evenimentul promovării examenului de doctorat de către Caius Iacob. În carte se menționează că Maria Kasterska ținea un salon la Paris, unde sâmbătă seara se adunau cele mai reprezentative figuri ale societății pariziene; erau invitați și studenți români de marcă, printre ei se aflau Miron Nicolescu și Caius Iacob; o prezență nelipsită de la aceste întruniri era sculptorul Brâncuși, care însă nu participa la discuții întrucât, invariabil, își lua un scaun, se așeza în spatele ușii și nu se ridica decât la sfârșitul petrecerii.
Dr. Cătălin Ioniță a susținut o prezentare despre un grup de texte inedite din perioada 1933-1997 despre Petre Sergescu.
Dr. Cătălin Ioniță. Foto: Alina Bălan
În luna ianuarie 1933, matematicianul francez Georges Bouligand (1889-1979), de la Universitatea din Poitiers, organizează un ciclu de nouă conferințe despre dezvoltarea științelor fizice și matematice. Ele au fost publicate în 1935, iar a doua conferință a fost a lui Petre Sergescu pe tema caracteristicilor matematicii franceze. Cu această ocazie, Petre Sergescu scrie special pentru revista regiunii Franței în care se află orașul Poitiers, un articol intitulat Asupra relațiilor matematice franco-române – acesta este un text inedit.
Al doilea text este din 1997 și a fost scris de către prof. Alexandru Baltag, fost student al lui Petre Sergescu, la Politehnică și care, peste ani, a scris o carte despre numere pitagoreice. În postfața cărții, Alexandru Baltag mulțumește lui Dumnezeu că l-a avut profesor pe Petre Sergescu. Această boltă în timp arată că ce a lăsat Petre Sergescu nu s-a pierdut, pentru că ce a făcut se regăsește peste câteva decenii și în sufletul generațiilor pe care le-a educat.
Utilitatea istoriei matematicii pentru înțelegerea matematicii superioare și pentru înțelegerea mai bună a creației matematice – aceasta a fost ideea lui Petre Sergescu, idee pe care a trăit-o și a dus-o în fapt.
Alocuțiunile invitaților pot fi ascultate, în întregime, pe site-ul Academiei Române, aici.
Petre Sergescu (1893, Turnu Severin – 1954, Paris) a absolvit Liceul „Traian“ din localitatea natală. Studiile universitare le-a urmat la facultatea de Științe, Litere și Filosofie și Conservatorul de Muzică din București. A continuat pregătirea la Paris, unde a obținut o nouă licență în matematici (1919). În 1923 și-a susținut teza de doctorat cu titlul „Sur les noyaux symétrisables“ la Universitatea din București. A fost profesor de geometrie analitică la Universitatea din Cluj (1926-1943) și la Institutul Politehnic din București (1943-1946), pe care, în perioada 1945-1946, l-a condus în calitate de rector. În 1929 a înființat revista „Mathematica“ din Cluj, publicație al cărui secretar a fost până în 1948. La 26 mai 1937 a fost ales membru corespondent al Academiei Române. A părăsit România în anul 1946 și s-a stabilit în Franța. În 1948 i s-a ridicat cetățenia română. Din 1952 a lucrat la Centre National de la Recherche Scientifique – CNRS. La 3 iulie 1990 a fost repus în drepturi și reprimit în rândurile membrilor Academiei Române. A fost Secretar Perpetuu al Academiei Internaționale de Istoria Științelor, fondator și Secretar General al Uniunii Internaționale a Istoriei Științelor. A fost director al revistei „Archives Internationales d’Histoire des Sciences“. Prelegerile sale susținute la Palais de la Découverte din Paris, unde a organizat lunar conferințe asupra istoriei științei, erau celebre. A fost decorat cu Legiunea de onoare pentru contribuțiile sale remarcabilele la istoria matematicii franceze.
academiaromana.wordpress.com 