Prof. dr. Luminița Chivu, Director general al Institutului Național de Cercetări Economice „Costin C. Kirițescu“ din cadrul Academiei Române, în colaborare cu regretatul prof. dr. Constantin Ciutacu și cu prof. dr. George Georgescu, au publicat recent la prestigioasa editură Palgrave Macmillan, volumul Deindustrialization and Reindustrialization in Romania. Economic Strategy Challenges. Cartea apare în cadrul seriei „Economics and Finance“ și beneficiază de recenzii apreciative din partea acad. Jaime Gil-Aluja, președintele Academiei Regale de Științe Economice din Spania, membru de onoare al Academiei Române, și a profesorului emerit John Komlos de la Universitatea din Munchen.
Ideea cărții a pornit de la importanța pe care autorii au acordat-o, în cadrul studiilor anterioare, rolului-cheie, din punct de vedere economic și social, al sectorului industrial, precum și de la necesitatea de a investiga cele mai relevante aspecte legate de dinamica dezindustrializării postcomuniste a României, căutând răspunsuri adecvate la noile provocări pe termen mediu și lung, într-un context internațional deosebit de complex.
Lucrarea este structurată în șapte capitole, concentrându-se, într-o manieră progresivă și analitică, asupra schimbărilor generate în istoria revoluțiilor industriale și a particularităților și tendințelor actuale pe plan internațional și european, evoluțiilor macroeconomice ale României în perioada tranziției la economia de piață, inclusiv unele efecte adverse, privatizării companiilor de stat, impactului dezindustrializării asupra restructurării industriale, pieței muncii și productivității, experiențelor internaționale relevante în privința noilor politici industriale, și încheind cu propunerea unor acțiuni și măsuri specifice – legislative, instituționale, financiare – care pot susține reindustrializarea țării.
Argumentația autorilor se bazează pe analiza seriilor de date și este ilustrată adesea cu tabele și cifre, făcând mai accesibilă lectura cărții de către studenți și cercetători din mediul academic, factori de decizie politică în domeniul politicilor industriale, investitori sau antreprenori.
Volumul este prezentat pe site-ul Editurii Palgrave Macmillan, la adresa: http://www.palgrave.com/gp/book/9783319657523
Cartea (285 pagini, ISBN: 978-3-319-65752-3 pentru ediția print) a intrat în fondurile Bibliotecii Academiei Române, prin donația autorilor, și se va afla în acces public.
Prezentare de prof.dr. Valeriu Ioan Franc,
Institutul Național de Cercetări Economice „Costin C. Kirițescu“ al Academiei Române
Redăm în continuare prefața, precum și cuprinsul volumului: