Inaugurarea la Zrenianin (Serbia) a biroului Filialei din Timișoara a Academiei Române

La Zrenianin, în Serbia, a fost deschis un Birou al Filialei Timișoara a Academiei Române. Înființarea acestui punct de contact este consecința firească a unei colaborări culturale constante între Filiala Timișoara și românii din Voivodina, realizată prin organizarea periodică de sesiuni științifice, manifestări culturale, vizite de lucru, lansări de carte sau expoziții, la Timișoara și în mai multe localități din Voivodina.

Prezenți la inaugurare, acad. Păun Ion Otiman, președintele Filialei Timișoara a Academiei Române, Daniel Petrovici, președintele Consiliului Național al Minorității Naționale Române din Republica Serbia și prof. Costa Roșu, membru de onoare al Academiei Române, au punctat nu numai importanța specială a momentului, ci și necesitatea lărgirii relațiilor culturale și științifice cu alte academii din zonă, precum cele din Croația și Muntenegru.

Inaugurarea biroului a avut loc în cadrul desfășurării, simultane, a două simpozioane științifice internaționale, organizate de Institutul de Cultură al Românilor din Voivodina, Filiala Timișoara a Academiei Române și Societatea Română de Etnografie și Folclor din Voivodina, în perioada 14-16 iunie 2016: Banatul, istorie și multiculturalitate, ediția a XXI-a și Literatura și presa în Banat, ediția a VI-a.

Cele două manifestări au fost deschise în sesiune plenară comună de acad. Păun Ion Otiman, președintele Filialei din Timișoara a Academiei Române, care a susținut conferința Academia Română, 1866-2016, 150 de ani de existență în slujba națiunii române. Filiala Timișoara , 1951-2016, 65 de ani de existență și prof. Costa Roșu, membru de onoare al Academiei Române, director onorific al Institutului de Cultură al Românilor din Voivodina, care a vorbit despre Colaborarea Institutului de Cultură al Românilor din Voivodina cu Institutul de Etnografie și Folclor „Constantin Brăiloiu” din București, Institutul de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca și Institutul de Studii Banatice „Titu Maiorescu” ale Academiei Române.

Tot în plenul dezbaterilor au fost lansate trei cărți:
Vincențiu Babeș (1821-1907), de George Cipănariu, o reeditare recentă în colecția Restituiri, prin grija acad. Păun Ion Otiman, prezentată de dr. Ioan David
Volum I din Enciclopedia Banatului – Literatura, coordonator prof. univ. dr. Doina Bogdan Dascălu
Dicționarul sârb-român, de dr. Romanța Iovanovici.

Lucrările celor două simpozioane au continuat în paralel, pe secțiuni, în cadrul cărora au susținut prelegeri peste 50 de participanți din România, Croația, Muntenegru și Republica Moldova. Tematica celor cinci secțiuni a cuprins:
– Istorie, minorități și relații sârbo-române
– Interferențe culturale și lingvistice și traduceri literare
– Presă, literatură, învățământ
– Etnografie și Folclor
– Turism și patrimoniu cultural.

Prima zi a lucrărilor s-a încheiat cu o dezbatere privind elaborarea celui de-al doilea volum din Enciclopedia Banatului, dedicat presei.

Cea de-a doua zi a întâlnirii de la Zrenianin a fost consacrată, după inaugurarea Biroului Filialei Timișoara a Academiei Române, unei serii de manifestări culturale:
– deschiderea Salonului de carte și publicații românești
– prezentarea editurilor din Panciova, Uzdin, Novi Sad, Timișoara, Reșița și Alba Iulia
– vernisarea a două expoziții de fotografie: Bisericile Românești din Banatul sârbesc (fotografii realizate de Marius Roșu) și Sate cu români și istroromâni din Voivodina și Croația. Urme ale vlahilor în Muntenegru (fotografii realizate de Diana Ocolișan, Igor Ungur și Todor Ursu).

 

Corespondenţă transmisă de dr. Ioan David

Zrenianin

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: