În ziua de 25 iunie 2015, în cadrul Zilelor Academice Timişene, ediţia a XIV-a a avut loc conferinţa „De la Timişoara la Viena şi retur“, susţinută de Dr. h.c. multiplu Ioan Holender, director al Operei din Viena timp de aproape două decenii, cel mai longeviv directorat din istoria prestigioasei instituţii vieneze, exercitându-şi conducerea în perioada 1992-2010. Începând cu anul 2007, Ioan Holender s-a aflat la conducerea mai multor ediţii ale Festivalului Internaţional George Enescu, în calitate de preşedinte sau director artistic.
Cu prilejul conferinţei susţinute la Filiala Timişoara a Academiei Române, au fost lansate cărţile: „Ioan Holender de la Viena, la Timişoara“, autori Cornel Ungureanu şi Vasile Bogdan, Editura Brumar, 2014 şi „Spuse, trăite, dorite. Amintiri“, autor I. Holender, Editura Universităţii Alexandru Ioan Cuza, Iaşi, 2014.
Redăm în continuare câteva fragmente din conferinţa maestrului Ioan Holender.
În anul 1956, în luna octombrie, luând parte activă la mișcările studențești din Timișoara, din Politehnică, ca urmare a discursului ținut în fața colegilor, am fost exmatriculat din anul al III-lea de studii.
Am intrat în amfiteatru și mi-am dat de îndată seama că e ceva cu totul ieșit din comun, că ne spunem pentru prima dată într-adevăr ceea ce ne apasă, ceea ce ne interesează, ceea ce ne doare, ceea ce vrem să revendicăm.
La cantina am vorbit și eu. Am spus că e păcat că la ședințele pe care le făceam nu vorbim de problemele noastre, că vorbim numai de pe hârtie și în limba asta de lemn. Am spus, de asemenea, că vrem să învățăm limbi străine, nu numai limba rusă. Am dorit să avem o mâncare mai bună la cantină, deci n-au fost lucruri extraordinare pe care le-am spus, dar, bineînțeles, le-am spus cu temperament și cu, mă rog, oratorie remarcabilă, iar lumea a aplaudat.
Apoi am fost arestat, am fost dus la Becicherecu Mic la câțiva kilometri de Timișoara, acolo ne-au pus la zid, noi am crezut că ne și împușcă pe toți. Ne-au întrebat dacă suntem în legătură cu parașutiștii americani. După care, ne-au dat drumul. Universitățile, facultățile toate le-au închis. Orașul era plin de armată, Securitate, dar, nu știu, mie, nouă nu ne era frică, noi ne simțeam așa, cu penele mai umflate, și a fost un sentiment, nu știu, de libertate, ne-am simțit mai uman, mai bine, mai optimiști.
În perioada 1956-59, pentru a-mi asigura existența, am lucrat ca muncitor necalificat la mai multe intreprinderi timișorene, ca figurant la Opera Română și antrenor de tenis, din fiecare loc de muncă fiind dat afară imediat ce se afla despre participarea mea la revolta studențească octombrie 1956.
Cum putea ajunge atunci un tânăr de 24 de ani la Viena?
Eu am plecat ca să trăiesc, am plecat ca să supraviețuiesc. Eu nu am plecat nici din cauza mirajelor Occidentului, nici ca să scap de mizeria din România, cum s-a spus și cum este și o parte de adevăr, chiar dacă a fost o parte exagerată. Fiind exmatriculat din facultate, cu dosarul pe care l-am avut și care m-a urmărit peste tot, a trebuit să mă descurc cumva ca antrenor de tenis.
Deci, facultate nu, tenis nu, la Operă am fost voluntar, asistent de regie, nu am mai avut voie să mai calc nici în Operă. Nu am mai avut nici o șansă nici măcar teoretică de a supraviețui, și atunci, prin reîntrăgirea familiei, mama fiind deja la Viena, am reușit să plec acolo împreună cu tatăl meu. Eu am plecat absolut conștient, cred că am spus lucrul acesta, de faptul că mi-am ratat viața. Plecând de aici, părăseam limba mea, părăseam România mea, pe care am iubit-o cu tot ce am cunoscut, și tot ce am știut și la tot ce am tins pe vremea aceea. Știam că plec ca un ratat, dar eram sigur că voi supraviețui cumva. Ei, iată că am supraviețuit «cumva».
Funcția de Director General al Operei de Stat din Viena am deținut-o timp de 19 ani (până în 2010), cea mai lungă perioadă de directorat din istoria de 145 de ani a acestei faimoase opere.
În paralel cu funcția de Director General al Operei din Viena, am predat la Facultatea de Teatru și Film al Universității din Viena cursul de dramaturgie a teatrelor muzicale.
În întreaga perioadă de activitate, am ținut o strânsă legătură cu artiști de seamă din România, iar după decembrie 1989 m-am implicat direct în susținerea și promovarea elitelor muzicale ale României atât pe scena Operei din Viena cât și pe cele mai de seamă teatre de operă din lume.
Am contribuit direct la promovarea lui Ludovic Spiess, Ileana Cotrubaș, Angela Gheorghiu, Simina Ivan, Alexandra Moisuc, Tomiță Popescu, Cosmin Ifrim (ultimii patru din Timișoara). S-a comentat în decursul timpului la Viena despre românizarea operei. Iată ce am declarat în legătură cu aceasta: «Acum se știe în lumea asta mare a operei că românii sunt simpatizați și, dacă fac audiție doi de același nivel, atunci eu îl prefer pe român». Mi s-a imputat românizarea Operei din Viena, că acolo nu au cântat decât români. Nu este așa. Avem 7 membri români în ansamblul nostru, care fac treabă foarte bună, și muzical și vocal.
Eu am românizat numele oamenilor de la Operă. Dacă se numește Schlaf, eu îi spun Schlafurescu. Asta cam la toți. Iar dacă doamnei Leitner nu îi spun Leitnerescu într-o zi, ci îi spun Leitner, atunci știe că e ceva supărare sau că a făcut ceva rău, așa că atmosfera e destul de severă și foarte periculoasă.
Deși lucrez de peste 65 de ani în Austria și în alte țări ale lumii, eu mă consider în continuare român, timișorean. Casa mea și patria mea este România, este Timișoara, iar Opera cea mai dragă îmi este Opera de Stat din Timișoara. […]
În concluzie, eu, Ioan Holender, fost Director General timp de 19 ani al Operei din Viena, în prezent Directorul artistic al Festivalului Internațional «George Enescu» din România, de peste 12 ani, mai presus de toate doresc să precizez că sunt român prin țara în care m-am născut, sunt timișorean prin orașul în care m-am născut și unde am copilărit, unde am învățat și de care sunt profund legat. M-am dedicat, funcție de posibilitățile pe care le-am avut, promovării muzicii bune românești și artiștilor români talentați la cele mai de seamă teatre de operă ale lumii, inclusiv, poate și la cea mai celebră operă din lume, Opera din Viena.
Dr.h.c. Ioan Holender şi acad. Păun Ioan Otiman, Preşedintele Filialei Timişoara a Academiei Române
Sesiunea de discuţii la finele conferinţei susţinute de Dr.h.c. Ioan Holender în Aula Filialei Timişoara a Academiei Române
academiaromana.wordpress.com 