În perioada 27-29 mai 2015, s-au desfăsurat lucrările celei de a 20-a ediții a Conferinței Internaționale „Conference on Control Systems and Computer Science“ (CSCS-20), cu suportul Secției de Știința si Tehnologia Informației a Academiei Române şi sub egida Societății Române de Automatică și Informatică Tehnică (S.R.A.I.T.) și Facultății de Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Politehnica din București.
Conferința continuă o tradiție de peste 40 de ani, fiind recunoscută drept cea mai reprezentativă conferință din domeniul automaticii și calculatoarelor.
Ediția organizată în anul 2015 a avut ca tematică centrală Tehnologiile Inteligente de Prelucrare a Informației cu suportul fundamental și aplicativ din domeniile științei și ingineriei sistemelor și al știintei calculatoarelor.
Cele 316 lucrări propuse de autori din țară și din peste 20 de țări ale lumii au fost evaluate într-un proces pier-review, în urmă căruia au fost selectate 147 de lucrări pentru a fi prezentate în cadrul conferinței și publicate în volumele conferinței. Lucrările prezentate de invitații celor 7 workshop-uri organizate cu acest prilej au acoperit subiecte de actualitate precum: Sisteme și Semnale, Metode de Proiectare, Calcul Distribuit, Sisteme Multi-Agent, Sisteme Înglobate de Conducere, Sisteme Inteligente de Conducere, Rețele de Conducere în Timp Real, Sisteme Integrate Complexe(Cyber Physcal Systems), Sisteme de Control pentru Mediu, Teoria Complexității ș.a.
În cadrul Conferinței au fost prezentate 2 lucrări invitate, având ca autori reputați și distinși profesori de la universitățile Carnegie-Mellon și Florida din SUA, cu titlurile: „Entering the Labyrinth of Computer Science – A Cyber-Physical Approach“ și „Self-organization and the Cloud Ecosystem“.
Conferința a fost organizată cu suportul tehnic al societății de calculatoare IEEE, iar lucrările sunt publicate de CPS și indexate ISI.
Masa rotundă moderată de prof.dr.ing. Ioan Dumitrache, cu tema „Noi paradigme în formarea specialiștilor în ingineria sistemelor și ingineria calculatoarelor“, a pus în dezbatere cele mai recente tendințe în procesul de educație în domeniul ICT și ingineria sistemelor complexe.
Corespondenţă obţinută prin amabilitatea
prof. dr. ing. Ioan Dumitrache,
membru corespondent al Academiei Române,
Președintele Comitetului de Organizare al Conferinţei CSCS 20-2015