„Constantin Brâncoveanu (1688 – 1714) – Studii şi cercetări academice“

Având ca punct de plecare lucrarea Constantin Brâncoveanu, publicată în 1990 de acad. Florin Constantiniu şi acad. Paul Cernovodeanu, Editura Trinitas a publicat recent, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, volumul omagial Constantin Brâncoveanu (1688 – 1714) – Studii şi cercetări academice. Obiectivul principal al acestei lucrări, coordonată de Pr. Prof. Ioan Moldoveanu de la Catedra de Istorie a Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Iustinian Patriarhul” şi Pr. Ion Andrei Gh. Ţârlescu, bibliograf S2 la Serviciul Manuscrise şi Carte rară al Bibliotecii Academiei Române, a fost acela de a-l prezenta pe Voievodul Valah Constantin Brâncoveanu, în lumina cercetărilor academice scrise în ultimele două decenii. Cercetători de renume academic precum acad. Dan Berindei, acad. Răzvan Theodorescu, profesorii Constantin Rezachevici, Radu Ştefan Vergatti, Mihai Maxim abordează teme ca genealogia Brâncovenilor, cultura brâncovenească, societatea, diplomaţia sau relaţiile externe ale domnitorului Ţării Româneşti. Alături de aceste studii, sunt reeditate texte ale unor reputaţi istorici din perioada interbelică, precum Nicolae Iorga. Volumul însumează majoritatea studiilor apărute acum 25 de ani în lucrarea Constantin Brâncoveanu, coordonată de academicienii Florin Constantiniu şi Paul Cernovodeanu, dar adaugă o serie de studii şi cercetări noi, care îmbogăţesc şi completează acest tom vast de peste 700 de pagini. Lucrarea este un instrument de lucru indispensabil atât cercetătorilor aflaţi la debutul carierei, precum şi specialiştilor, astfel găsind organizat pe părţi, subiecte deosebit de importante privind personalitatea domnitorului Constantin Brâncoveanu.

Coordonatorii Pr. Prof. Ioan Moldoveanu Pr. Ion Andrei Ţârlescu

 C. B. studii si cercetari_02

C. B. studii si cercetari_03

C. B. studii si cercetari_04_01

C. B. studii si cercetari_04_02

C. B. studii si cercetari_05_01

C. B. studii si cercetari_05_02

C. B. studii si cercetari_06_01 C. B. studii si cercetari_06_02 C. B. studii si cercetari_07_01 C. B. studii si cercetari_07_02

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: