Institutul de Chimie Macromoleculară „Petru Poni“ din Iaşi a găzduit, în perioada 10-11 martie 2015, conferinţa internaţională „Advances in cellulose processing and applications research goes to industry. Joint Working Groups & Management“. Evenimentul a fost organizat în colaborare cu acţiunea COST FP1205 „Innovative applications of regenerated wood cellulose fibres“.
Conferinţa a prilejuit întâlnirea a numeroşi experţi şi cercetători tineri din ţări ale Uniunii Europene, dar nu numai (Danemarca, Elveţia, Finlanda, Franţa, Germania, Israel, Italia, Letonia, Norvegia, Polonia, Slovenia, Slovacia, Spania, Suedia, Turcia, Ungaria şi Marea Britanie), reprezentanţi din sfera academică, dar şi din industrie, încurajându-se astfel diseminarea celor mai recente rezultate ale cercetării, schimbul şi dezvoltarea de noi idei, precum şi dezvoltarea de noi colaborări între diverse laboratoare şi instituţii cu experienţă în aceste domenii de cercetare.
Temele principale ale conferinţei au urmărit trecerea în revistă a stadiului actual al cunoaşterii privind procesarea şi utilizările nanocelulozei în domenii precum producţia fibrelor textile, ştiinţa şi aplicaţiile nanocelulozei, filme şi spume celulozice, precum şi problemele specifice acestor domenii întâlnite la transferul lor tehnologic de la scara de laborator la scara industrială.
Obiectivul principal al acţiunii COST FP1205 „Innovative applications of regenerated wood cellulose fibres“ este de a dezvolta o reţea ştiinţifică menită să contribuie la îmbunătăţirea cunoştinţelor în domeniul celulozei şi nanocelulozei obţinute din resurse regenerabile din lemn şi găsirea de noi oportunităţi de aplicare a acestora. Prin această acţiune se doreşte aducerea împreună a cercetătorilor consacraţi şi a celor tineri, care să-şi prezinte cele mai recente şi relevante rezultate pe această temă, dezvoltarea unor noi oportunităţi de colaborare şi crearea unei platforme orientate către utilizarea acestor produse în industrie.
Activităţile subscrise acţiunii COST FP1205 vizează sporirea eficienţei în utilizarea inovativă a lemnului şi a produselor din lemn, contribuind la dezvoltarea de noi metode de procesare a celulozei din resurse mai puţin dăunătoare mediului înconjurător.
Corespondenţă transmisă de la Iaşi de cercetător dr. Fulga Tănasă