În perioada 2-6 februarie 2015, acad. Gheorghe Păun a participat la cea de-a treisprezecea ediţie a Brainstorming Week on Membrane Computing (BWMC), Sevilla, Spania, 2-6 februarie 2015.
Este vorba despre o serie de întâlniri internaţionale de un tip mai special, iniţiată de academicianul român Gheorghe Păun în anul 2003. Prima ediţie a avut loc la Tarragona (Spania); de atunci, 30–50 de cercetători în calculul membranar (studiul sistemelor P, modele de calcul inspirate din structura şi funcţionarea celulei vii introduse în toamna anului 1998 de acad. Gh. Păun – detalii la pagina web a domeniului, http://ppage.psystems.eu) s-au întâlnit în fiecare an, la început de februarie, la Sevilla, unde există un puternic grup de cercetare în domeniu, Research Group on Natural Computing, cu numeroase şi importante rezultate teoretice, aplicaţii, software, implementare pe harware paralel (a se vedea http://www.gcn.us.es/) – care se ocupă de organizarea întâlnirii.
Brainstormingul are explicit ca scop cooperarea între participanţi, iar nu comunicarea de rezultate aşa cum se întâmplă în cazul conferinţelor. Programul unei zile are o structură specială şi se prezintă astfel: în fiecare dimineaţă sunt făcute expuneri scurte, „provocatoare“, prezentând idei, conjecturi, rezultate parţiale, probleme deschise, într-un cadru interactiv-informal-prietenesc, iar după-amiaza se lucrează liber, în colaborare. De altfel, participanţii au un schimb prealabil de teme de cercetare, prin email sau prin intermediul paginii grupului de la Sevilla, pentru pregătirea întâlnirii.
Eficienţa întâlnirilor a fost dintotdeauna remarcabilă: în fiecare an, la câteva luni după întâlnire, a fost editat un volum sau două cu lucrările începute la Brainstorming şi tot în fiecare an o selecţie a lucrărilor a fost publicată ca număr special al unei reviste internaţionale, uneori chiar a două reviste. Aceste reviste sunt: Natural Computing, Journal of Universal Computer Science, International Journal of Foundations of Computer Science, Theoretical Computer Science, International Journal of Unconventional Computing, Fundamenta Informaticae, International Journal of Computers, Control and Communication, International Journal of Natural Computing Research. Subliniem că Romanian Journal of Information Science and Technology (ROMJIST), revistă a Academiei Române, a găzduit în două numere speciale (2010 şi 2013) rezultate ale întâlnirii din capitala Andaluziei.
Pentru ediţia din 2015 se va publica un număr din Natural Computing (Springer-Verlag); pe lângă lucrări de la Brainstorming, se vor selecta şi lucrări de la ediţia 2015 a Asian Conference on Membrane Computing, ACMC (alternativa extrem-orientală a Conference on Membrane Computing, CMC, a cărei a 16 ediţie va avea loc anul acesta la Valencia, Spania).
Alte lucrări realizate în acest cadru sunt trimise la conferinţe sau sunt publicate în alte reviste, individual, de către autori (programarea Brainstormingului la început de an a avut şi această intenţie, de a avea lucrări disponibile pentru conferinţele de peste an).
La Brainstormingul de anul acesta au participat cercetători din Spania, România, Republica Moldova, Ungaria, Cehia, Franţa, Italia, Marea Britanie, Austria, China, Filipine.
La unele ediţii – a fost cazul şi în 2015 – în cadrul întâlnirii are loc şi prezentarea publică a unei teze de doctorat. Anul acesta a fost susţinută teza „An environment for virtual experimentation with computational models based on P systems“ de Luis Valencia Cabrera (a fost a treisprezecea teză de doctorat susţinută în grupul de la Sevilla; în toată lumea, în cei şaisprezece ani de la iniţierea calculului membranar, au fost susţinute peste 60 de teze).
Detalii despre eveniment pot fi găsite la http://www.gcn.us.es/13bwmc.
Datorăm aceste informaţii amabilităţii acad. Gheorghe Păun.