Filiala din Iaşi a Academiei Române – Ziua lui Eminescu, Ziua Culturii Naţionale şi aniversarea Colegiului „Mihai Eminescu“ din Iaşi

Academician Bogdan C. Simionescu, Vicepreşedinte al Academiei Române, a susţinut vineri, 16 ianuarie 2015, la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu“ din Iaşi, conferinţa cu tema „Natură, ştiinţă, artă“.

Evenimentul s-a desfăşurat sub semnul Zilei Culturii Naţionale şi a fost prilejuit de aniversarea a 150 de ani de la înfiinţarea liceului „Mihai Eminescu“ din Iaşi, cunoscut sub numele de Şcoala Secundară de Fete „Oltea Doamna“. Celebrarea aniversării s-a concretizat în două zile de manifestări ştiinţifice şi artistice, în care au avut loc întâlniri cu personalităţi din domeniul juridic, ştiinţelor exacte, literelor, artelor plasticii şi muzicii.

Situată în mod deliberat la confluenţa dintre ştiinţă şi artă, abordarea domnului academician Bogdan C. Simionescu a propus o perspectivă umanistă, de integrare interdisciplinară a diverse domenii ale cunoaşterii, în care arta, ştiinţa dezvoltată la scară nano şi natura se întâlnesc pentru a contura împreună imaginea totalizatoare a lumii.

Conferinţa a fost urmată de o interesantă dezbatere despre învăţământul românesc şi rolul pe care Academia Română îl poate asuma în reformarea sistemului, care a antrenat auditoriul, format din elevii şi corpul profesoral al colegiul Mihai Eminescu, într-un dialog sincer şi pragmatic.

Acţiunea fost organizată şi moderată de prof. Luminiţa Grădinariu şi Cecilia Foia de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu“.

IMG_4311Academician Bogdan C. Simionescu

poza conferintaSala de conferinţe a Colegiului „Mihai Eminescu“, Iaşi

 IMG_4353Academician Bogdan C. Simionescu, dr. Bogdana Simionescu şi prof. Luiza Grindei, Florentina Grozavu, Cecilia Foia, Luminiţa Grădinariu

poza la intrareIntrare în Colegiului Naţional „Mihai Eminescu“, cea mai veche clădire laică din Iaşi (1792), înscrisă în patrimonial national. În imagine academician Bogdan C. Simionescu, alături de dr. Bogdana Simionescu şi prof. Nita Nedea, Luminiţa Grădinariu şi Cecilia Foia.

Publicitate
%d blogeri au apreciat: