Institutul de Biologie şi Patologie Celulară „Nicolae Simionescu“ al Academiei Române a organizat în zilele de 10 şi 11 decembrie 2014 Simpozionul aniversar cu tema „De la Cercetarea Fundamentală şi Preclinică la Medicina Personalizată“. Evenimentul a fost prilejuit de sărbătorirea a 35 de ani de la înfiinţarea Institutului.
Deschiderea a avut loc în mod festiv în Aula Academiei Române miercuri, 10 decembrie 2014, ora 10.00, cu discursul Preşedintelui Academiei Române, acad. Ionel Valentin Vlad, urmat de alocuţiunile acad. Cristian Hera şi acad. Bogdan C. Simionescu, vicepreşedinţi ai Academiei Române, şi de cuvintele rostite de invitaţii Institutului, prof. Irinel Popescu şi prof. Radu Deac, Preşedintele, respectiv Vicepreşedintele Academiei de Ştiinţe Medicale şi prof. Leonida Gherasim, membru de onoare al Academiei Române.
Intervenţiile tuturor locutorilor au subliniat meritele incontestabile ale celor doi fondatori ai Institutului de Biologie şi Patologie Celulară, profesorul Nicolae Simionescu şi acad. Maya Simionescu, susţinuţi de mentorul lor, prof. George Emil Palade, laureat al Premiului Nobel pentru fiziologie şi medicină. Întorşi din Statele Unite după 10 ani de studiu şi lucru alături de G.E. Palade în laboratoarelor Universităţilor Rockefeller şi Yale, unde ar fi putut rămâne ca profesori, soţii Nicolae şi Maya Simionescu au gândit şi înfiinţat în septembrie 1979 un institut de cercetare modern, organizat după principii ştiinţifice sincrone cu cele din lumea occidentală.
Institutul a cunoscut succesul ştiinţific din chiar primul său an de activitate, după cum, tot de la început i-a fost dat să se confrunte cu suspiciunile, obtuzităţile şi obstrucţiile sistemului comunist al acelor timpuri. La scurtă vreme după înfiinţarea Institutului, Nicolae şi Maya Simionescu se vedeau nevoiţi să apeleze la granturi străine pentru a putea asigura finanţarea cercetărilor. Astfel în 1981 National Institute of Health din Statele Unite acordă proiectului propus de cei doi eminenţi cercetători români un prim grant de 100.000 de dolari, care a permis cumpărarea substanţelor şi aparaturii necesare cercetărilor. Grantul a fost reaprobat cu consecvenţă, până în 1992.
Cei 35 de ani de funcţionare sunt definiţi în istoria Institutului de Biologie şi Patologie Celulară ca tot atâţia ani de succes: aici au fost efectuate cercetări în domeniul medicinii regenerative, al farmacologiei celulei şi terapiei celulare, al sistemului cardiovascular în condiţii de sănătate şi boală, al diabetului etc. Cercetarea şi analiza bolilor la nivel celular a constituit un prim pas în controlul bolilor şi în administrarea dirijată a substanţelor medicamentoase. Toate aceste teme s-au regăsit pe agenda ştiinţifică a simpozionului aniversar, care poate fi accesată la adresa: http://goo.gl/g3C5yN.Apreciat unanim ca unitate de cercetare de elită şi şcoală de instruire a experţilor în cercetare fundamentală, Institutul de Biologie şi Patologie Celulară a generat nu o dată cercetări similare în institute din Europa şi din lume.
Celebra revistă ştiinţifică „Nature“ scria în 1994: „Institutul de Biologie şi Patologie Celulară este perla din coroana Academiei Române“.
Astăzi institutul poartă numele fondatorului său, dr. Nicolae Simionescu, şi este condus de acad. Maya Simionescu, care se bucură să conducă o instituţie „tânără şi dinamică“. Institutul are un număr de 52 de cercetători din care 60% au mai puţin de 39 de ani. „O echipă talentată, care nu are vocaţia resemnării“.
Despre profesionalismul, înalta ţinută ştiinţifică şi pasiunea ce au asigurat succesul Institutului de Biologie şi Patologie Celulară, aflăm mai multe în amplul interviu acordat ziarului „Adevărul“ de acad. Maya Simionescu, directorul Institutului: http://goo.gl/WQYMs2.
În imagine: prof. Nicolae Simionescu, George Emil Palade şi Maya Simionescu