Academicianul Nicolae Breban a susţinut în data de 7 noiembrie, în Aula Filialei Academiei Române din Iaşi, conferinţa cu tema „Romanul și politica“. Manifestare se înscrie în seria de conferinţe devenite deja tradiţionale organizate de Filiala din Iaşi.
Romancier ce şi-a scris opera într-o perioadă dificilă a istoriei noastre, când literatura se afla sub controlul absurd al cenzurii comuniste, acad. Nicolae Breban consideră ca politica este una dintre marile teme ale literaturii.
Nicolae Breban a amintit marile modele ale romanului politic european, „Mănăstirea din Parma“ de Stendhal și „Demonii“ (sau Posedații) lui Dostoievski, apreciind că acesta din urmă a avut o sumbră actualitate în secolul al XX-lea. Pentru Nicolae Breban, Dostoievski este mai mult decât un scriitor, este un adevărat profet. Ideea de a uni un grup făcându-l părtaș la o crimă a avut, din nefericire, o funestă carieră în politica marcată de totalitarisme a secolului XX. Din această pricină, a avea asemenea modele în anii 50, când stalinismul era, în România, în toi, era nu dar un act de idealism, ci și de curaj.
În literatura română, romanul politic veritabil nu este foarte bine reprezentat, a considerat Nicolae Breban, precizând că politicul este sau poate deveni unul dintre marile mituri ale culturii europene. Din punctul său de vedere, romanul politic adevărat nu este cel care s-a scris vreme de decenii dincoace de Cortina de fier, fie că a fost pus în slujba regimurilor comuniste, fie că s-a opus fățiș acestora.
Romanul politic este cel care evită perspectiva maniheistă, simplificatoare, viziunea schematizantă asupra unor realități care, fiind politice, având în miezul lor puterea și lupta pentru putere, nu se mai supun moralei comune.
Intrând în dialog cu publicul, Nicolae Breban a acceptat că „Bunavestire“, marea sa carte din 1977, este un roman politic, cel puțin în intenții, ceea ce ar explica și atacul furibund asupra sa într-o plenară a CC-ului. În plus, a povestit, provocat de întrebările din sală, cum se vedea meseria de scriitor la finele anilor ’50, care erau modelele adevărate, în ce mod lectura devenea formativă. „Pe noi, pe mine, pe Nichita Stănescu, realitatea concretă, care ne înconjura, nici nu ne interesa“, a afirmat, provocator, scriitorul.
Nicolae Breban a insistat asupra aportului marilor intelectuali, în special al celor ardeleni, la consolidarea unei conștiințe naționale, la inculcarea unor valori civice, la trecerea de la popor la națiune.
academiaromana.wordpress.com 